Revolut continuă să crească în mod rapid numărul de clienți în România și ar putea depăși în curând Banca Transilvania la acest capitol. Din decembrie, Revolut va opera în România printr-o sucursală locală, parte din strategia companiei de a deschide sucursale în țările în care operează, explică Antoine Le Nel, directorul responsabil cu creșterea și marketingul, membru în comitetul executiv al companiei. Revolut urmărește să-și crească nu doar portofoliul de conturi, ci și să intre mai adânc în piața creditelor, dominată de băncile tradiționale.
Începând cu data de 30 octombrie, utilizatorii Revolut din România vor observa schimbări în termenii și condițiile aplicate serviciilor furnizate de banca digitală.